I-a făcut o … nefăcută! Băiatul lui Leo de la Strehaia se însoară, a pus la punct detaliile, dar a rămas, în ultima clipă, fără naș! În alesese pe Victoraș Micula, care a acceptat, doar că acum este de negăsit, spun sursele CANCAN.RO. Pe cine a găsit să-l înlocuiască? Avem detaliile, în exclusivitate.
Alin de la Strehaia a fost pus într-o situație neplăcută. Deși a bătut palma cu Victoraș Micula să-i fie naș, afaceristul pare că i-ar cam da…țeapă! Cel puțin, așa susțin apropiații viitorului mire. ”A stabilit tot, dar nu acum, chiar de anul trecut, dar acum nu dă de el. A dispărut din peisaj, e de negăsit”, au spus aceștia.
Chiar Alin avea să vorbească, în cercul de prieteni, de ceea ce i se întâmplă, că nu mai dă de Micula de câteva luni, dar a găsit soluția. Dorește ca Faraonu` de la Madrid, prietenul lor de familie, să-i fie naș la cununia cu Mihaela Tache.
”Faraonu` de la Madrid este ca și fratele lui și chiar își dorește să îi fie naș, toată familia de la Strehaia îl îndrăgește, sunt ca o familie. Faraonu se cunoaște de mult timp cu tatăl sau Leo. Acum, cu toții așteaptă ca Leo să iasă din închisoare pentru a stabili data nunții”, a punctat un apropiat al lui Alin de la Strehaia.
(CITEȘTE ȘI: ESTE ALERTĂ ÎN FAMILIA LUI LEO DE LA STREHAIA! NORA AFACERISTULUI E DE NEGĂSIT. APROPIAȚII APELEAZĂ LA AJUTORUL AUTORITĂȚILOR)
Faraonu` de la Madrid i-a pus, însă, o condiție finului săi Alin, să vină la Strehaia, unde va avea loc nunta, cu tancul! A vrut să fie peste Victoraș Micula, a cărui condiție fusese să vină cu elicopterul.
Fiul lui Leo de la Strehaia dezvăluia pentru CANCAN.RO cum cum l-a cunoscut pe Victoraș Micula. A dat detalii atunci despre nunta care urma peste un an. „Am stabilit împreună cu Mihaela să facem nunta cât mai curând, când vin tata Leo și bunica acasă. Și ne-am gândit că trebuie să găsim și naș. L-am găsit pe Victoraș Micula, ne-am cunoscut pe platforma TikTok.
Îl cunoșteam de mult oricum, dar ne-am găsit curând pe TikTok, unde Victor Micula este numărul 1. A ajutat pe toată lumea cu bani, donații în jocurile de pe acolo și a donat și foarte mulți bani la multe cazuri cu copii bolnavi, familii nevoiașe. Nașu’ are un suflet minunat!
Suntem fericiți că avem un naș cu un suflet mare care ajută pe toată lumea care are nevoie de el. Abia așteptăm să se elibereze tata și bunica, să facem nuntă mare și să vina nașul cu elicopterul”, spunea Alin de la Strehaia (Vezi AICI detaliile).